Omagiu unei paduri

Daca ar avea viata, multe ar spune! Daca ar avea forta multe lucruri nu i s-ar intampla. Va intrebati de ce discut despre padure cand sunt mii de lucruri importante si de actualitate? Cand lumea e fara un loc de munca, depresia e in floare, bolile apar ca ciupercile dupa ploaie; cand oamenii mor, ca desi sunt spitale, nu avem bani de medicamente sau cand ne ducem traiul in speranta ca MAINE va fi mai bine?
Simplu! Padurea e o oaza de relaxare! Relaxarea confera liniste, iar o viata linistita, e una fericita!

Toti iubim padurile ca ne relaxeaza, ca mergem la un gratar, la un picnic sau doar la o simpla plimbare. Si apoi? Apoi uitam de ea si reintram in cotidian, cu grijile, spaimele, nelinistile noastre
Iar ea- padurea- cantata de multi poeti, ramane singura in ghearele taietorilor de lemne. Zi de zi sub impactul ierarhizarii sociale, pamantul isi schimba stapanii. La inceput creata de Dumnezeu, a fost data oamenilor sa o aiba in grija cu plantele si animalele ei. Dar cu fiecare zi ce trece, cei ce au menirea sa o protejeze- uita- si ii devin devin calai. E defrisata fara mila, in locu-i aparand case, blocuri, baze sportive, sau pur si simplu teren arabil.

Iar noi privind tristi, putem spune decat ca aici a existat candva un codru din care parca si azi aud ecoul jocurilor copilariei mele!

O noua zi- un nou inceput!...

Ce e viata?!?
E, dupa cum am vazut intr- un film Ceea ce ti se intampla cand tu iti faci alte planuri! Dar mai presus de asta ea e alcatuita din clipe ce se transforma in zile, saptamani, luni, ani si poate- la un moment dat- in eternitate. Noi cand trecem in nefiinta, ramanem in amintirea cuiva, chiar si sa ne calomnieze, desi despre morti numai de bine!...
Dar sa revenim la VIATA!
Ea e asemeni unei inghetate, pe care daca n-o savurezi cand e timpul, se topeste. Am zis ca trebuie savurata, la fel cum viata trebuie traita cu pasiune, nu redusa doar la o banala existenta.
Si cati dintre noi, nu consideram existenta banala: servici, casa, datorii, probleme, cumparaturi necesare, uitat la tv pana ce ne fura somnul, discutii despre ce a mai facut X si Y, a fi viata? Iar cand vine tzunami-ul, ce tinde sa ne distruga, ne uitam neputinciosi in jur si conchidem tristi: Asa mi-a fost dat! sau urlam disperati: De ce Eu? Cu ce am gresit?

TSUNAMI [pr.: ţun'ami] n. Val gigantic care apare la suprafaţa oceanelor în urma cutremurelor submarine. /Cuv. jap
Am dat definitia termenului, pentru a vedea ca de multe ori rabufnirile interioare datorate frustrarilor si neimplinirilor iau forme incomensurabile ce adeseori ne coplesesc. Trairile interioare neimplinite, visele spulberate din motive banale, lasitate sau imposibilitate urmata de renuntare prematura, cat si energia pozitiva neconsumata corespunzator, duc la cutremure la fel de puternice ca si cele care spulbera orase intregi. Iar disperarea se transforma intr-un val gigantic, ce ucide totul in jurul nostru cu o forta nebanuita, in cele din urma inghitindu-ne si pe noi.
Dar cum suntem Creatie a Divinitatii, a unui Dumnezeu plin de iubire, prin dragostea de viata si de noi, putem iesi din acest cerc vicios. Cati dintre noi in loc sa multumim pentru o noua zi si sa ne bucuram de rasaritul soarelui, nu ne incepem de dimineata sa fim posaci, fara chef, certandu-ne cu cineva? Cati nu uitam ca azi e un cadou, ieri a fost si maine cine stie ce va fi sau daca va mai fi?

Asa ca fiecare zi e un nou inceput in care putem sa iubim, sa ne bucuram de cei dragi, sa luptam sa devenim mai buni din toate punctele de vedere, intr-un cuvant: SA TRAIM!

Dupa atata amar de timp, iata : I`M BACK!

Salut! Dupa mai mult de jumatate de an, mi-am luat serios rolul de a avea grija de copilul meu, uitat si lasat de izbeliste, neprotejat in aceste vremuri de rastriste:: Ulciorul Pandorei. Si desi multi poate vor condamna, eu cred ca nu conteaza de cand si cat nu am mai scris, ci cat voi scrie.
Ce am mai patit in ultimul timp:
M-am reintors in satul natal sa predau. Si cu cat imi doresc sa plec departe, intr-un oras mare, cum imi place sa spun, cu atat ma trag radacinile satului natal. Nu, ca as uri satul, dar nu am perspective!
La inceput, a fost greu: alti copii/elevi, alti colegi, alte obiceiuri...
Si-mi lipsea extram de mult ,,plimbarea"- de o pot numi asa- chit ca era obositoare.
Apoi faptul ca stii aproape pe toti si ei te stiu pe tine, nu mai aduce elementul surpriza, noutatea!
La toate astea s-a adaugat: LIPSA..... Lipsa banilor, ce credeati?!? ;) :d.
Apoi mi-a murit pisica- Bela- de 8 martie. Anul trecut mi-au murit alte doua. Nu prea am noroc la ele.
Uitati aici o poza ei:

Si cam asta ar fi tot, despre ce a fost.
Sunt si lucruri minunate: revelionul petrecut la Brasov, mersul la mall la Bacau, sau la bowling si biliard la Focsani, s.a.m.d.

Cat priveste prezentul, am planuri mari ;).
Am vreo doua programe/ proiecte extracurriculare pentru elevi, in care sunt implicata:
Violenta nu te face mai puternic, pentru clasele a VII-a si a VI- a
Pasind spre Adolescenta..., pentru clasele a VII-a si a VIII-a, inceput astazi si care promite foarte mult. Copii au fost foarte incantati, s-au distrat, au lasat feedback-ul in jurnalul proiectului. Mai am de lucrat la el deoarece intalnirile sunt saptamanale si intentionez sa invit reprezentanti dn afara scolii, cum ar fi un psiholog si nu numai. Sa vedem ce va fi! E o provocare si pentru mine! Uitati aici imaginea pe care am ales-o si pe care am afisat-o pe prima pagina a proiectului:

Pe langa acestea vor mai fi si altele, personale, pe care nu le voi descrie acum, ci in una din revenirile mele ulterioare.

La final va las in compania unui videoclip, pe care-l ador: